EDIT: Într-un răspuns primit de la ministrul Educației, Valentin Popa, se precizează faptul că s-a luat decizia limitării accesului la nivelul al doilea de pregătire psihopedagogică în urma solicitărilor venite din partea universităților, care au cerut ca programele de licență și de master să se desfășoare în același domeniu fundamental. Ministrul a admis însă că legislația poate fi îmbunătățită și a precizat că intenționează să flexibilizeze cadrul legal în acest sens pentru anul universitar 2018/2019. Răspunsul integral primit din partea Ministerului Educației Naționale poate fi consultat la acest link.


Învățământul românesc este în situaţia în care trebuie să asigure un echilibru între formele care presupun aprofundarea unui domeniu şi cele care se referă la interdisciplinaritate. Din acest punct de vedere, OM nr. 3.550/2.05.2017 introduce limitări. Astfel, în cazul a trei puncte din ordinul respectiv se specifică faptul că un viitor cadru didactic poate urma al doilea modul de pregătire psihopedagogică, necesar în special pentru a putea preda în învățământul universitar, doar cu condiția „absolvirii unui program de master în domeniul diplomei de studii universitare de licență”.

Aceasta înseamnă că, de exemplu, un student de la Drept, care termină și un masterat de Relații Internaționale, pentru a se pune la punct cu aplicarea dreptului în structurile Uniunii Europene, nu va putea accesa modulul al doilea de pregătire psihopedagogică. Sau că un student de la Științe Politice, care va dori să facă un masterat în Științe ale Comunicării, pentru a putea să învețe aplicat cum să folosească tehnicile de analiză dobândite la licență, ca să comunice mai bine, va rămâne blocat la nivelul I al modului psihopedagogic. Sau un exemplu mai elocvent, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – o absolventă de Jurnalism și Științe ale comunicării, care are două masterate făcute, dintre care unul de relații umane și comunicare, dar care este în domeniul psihologie, cu doctoratul finalizat, nu poate să urmeze al doilea nivel psihopedagogic necesar înscrierii la un concurs pentru un post de asistent, fiindcă niciunul dintre masterate nu e în domeniul licenței.

Este de înțeles existența anumitor temeri şi exigenţe în comunitatea universitară faţă de studenți care, printr-o interdisciplinaritate înţeleasă greşit, ajung să se îndepărteze de domeniul de licenţă, nu să-l aprofundeze, urmând programe de masterat care nu au deloc legătură cu o carieră bazată pe cunoştinţele de la licenţă. Însă, sistemul poate folosi propriile filtre pentru a gestiona astfel de cazuri în care interdisciplinaritatea nu este, în fapt, atinsă; asemenea filtre există și, dacă nu funcționează în totalitate, ar putea fi rafinate.

Soluția nu ar trebui să fie una de introducere de noi bariere, artificiale, în condițiile în care există un deficit semnificativ de asistenți universitari și de profesori în învăţământul preuniversitar. Cine dorește să predea în învățământul preuniversitar trebuie să susțină un examen de titularizare, chiar și pentru pozițiile de suplinitor. Se pot impune, la acel moment, condiţiile care să-i împiedice, de exemplu, pe absolvenții de matematică, care au terminat un masterat în sport, să predea educație fizică, prin specificarea faptului că domeniile terminate de acel absolvent nu sunt conexe. Un asemenea absolvent va putea preda doar în domeniul licenței. La nivel universitar, pentru accederea pe un post didactic, se susține un concurs, iar pentru poziția respectivă trebuie să existe articole relevante publicate în reviste indexate internațional în domeniul în care se aplică.

Limitarea pregătirii psihopedagogice la nivelul al II-lea, cel care are ca scop cimentarea unor abilități didactice, doar pentru cei care au licența și masteratul în același domeniu, creează inechitate pentru cazuri de interdisciplinaritate clare, precum cele menţionate. Ca o măsură de prevedere, s-ar putea specifica într-un act normativ că universitățile, pe baza unor criterii înaintate de CNATDCU, elaborate la nivel național, pot să judece, dacă domeniile urmate de către un absolvent sunt interdisciplinare și îi îmbunătățesc cunoștințele necesare pentru a putea preda, în loc să i le diminueze. Sau, s-ar putea impune această activitate la nivelul Departamentelor pentru Pregătire a Personalului Didactic, care ar putea solicita o analiză a unui expert, acolo unde situația este complexă, pentru a determina dacă domeniile sunt sau nu interdisciplinare și astfel să se deblocheze situațiile mai complicate.

Ordinul de ministru aflat în discuție este în vigoare din 2 mai 2017, iar efectele se resimt deja – la nivelul centrului universitar ieșean există 15 persoane care sunt în situația de a se fi înscris la primul nivel al modului psihopedagogic, pe care l-au finalizat, și care au constatat apoi că nu îl pot face pe al doilea, fiindcă există această piedică legislativă.

Consider că ar fi în folosul învăţământului universitar soluționarea într-un termen cât mai scurt a problemei semnalate mai sus, care adâncește și mai mult deficitul existent în ceea ce privește resursa umană calificată.

În consecinţă, l-am rugat pe ministerul Educației, Valentin Popa, să îmi precizeze ce posibilităţi de rezolvare are în vedere, în această chestiune stringentă, Ministerul Educaţiei Naţionale. Am solicitat răspuns scris și vă voi prezenta rezultatele în momentul în care îmi vor fi comunicate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *