EDIT: Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a încercat să răspundă, tardiv, la întrebările adresate, după ce activitatea în HoReCa reîncepuse și sezonul era deja în plină desfășurare, la finalul lunii iulie. Răspunsul în sine este unul extrem de amplu, prezentându-se absolut toate măsurile luate în domeniul economic, evitând o parte dintre întrebările concrete prezentate mai jos. Se remarcă însă o serie de aspecte, precum angajamentul de a adapta Strategia Națională a României pentru dezvoltarea turismului 2020 – 2030 în urma pandemiei, realizarea unui plan de diminuare a crizei și de relansare a turismului. Ministerul a precizat că în perioada stării de urgență și în primele luni de stare de alertă s-au realizat trei e-bookuri de promovare a turismului, publicate pe siteul http://newsturism.ro/e-biblioteca. Mai mult, se precizează faptul că valabilitatea voucherelor de vacanță emise în 2019 a fost prelungită până în prima parte a anului 2021, ca acestea să poată fi consumate în sistemul național de angajații care au primit astfel de tichete. Deși există o bază de date a firmelor care activează în domeniul HoReCa, ministerul nu are o evidență a celor care nu și-au mai reluat activitatea în momentul în care s-a putut trece la etapa de relaxare a deschiderii teraselor. Răspunsul complet poate fi consultat pe siteul Senatului, la linkul următor.


Perioada izolării impuse în timpul pandemiei a dus la pierderi greu de recuperat în numeroase domenii de activitate. Printre cele mai afectate ramuri se numără, așa cum știm cu toții, industria ospitalității (hoteluri, pensiuni, restaurante, terase), cât și industria turistică.

În Moldova, județele cu incidență ridicată a cazurilor de COVID sunt și cele care reprezintă zonele cu cel mai mare potențial turistic din regiune. Vorbim, desigur, despre Bucovina și Neamț, zone aflate în ultimii ani în topul preferințelor românilor grație multiplelor forme de turism practicate în zonă: turism montan, turism balnear, turism religios, turism rural, turism cultural. Acum, proprietarii de pensiuni și hoteluri sau cei care au afaceri în acest domeniu se văd puși în fața unei situații disperate. Pecetea de focare COVID-19 s-a transferat cu ușurință dinspre orașele-reședință de județ (Suceava și Piatra Neamț) către întreaga zonă turistică, astfel că reticența turiștilor de a reveni în aceste locuri este, în momentul de față, destul de mare.

La începutul lunii trecute, 18 organizații din turismul românesc s-au constituit în Alianța pentru Turism (APT) și au lansat iniţiativa „SOS Turismul Românesc”, pentru a încerca să creioneze direcții și măsuri de luat, împreună cu dumneavoastră, guvernanții, astfel încât acest domeniu să fie salvat. APT a atras, de altfel, atenția, că „fără o strategie curajoasă de relansare riscăm să avem la nivel naţional pierderi economice irecuperabile”.

În aceste condiții, domnule ministru și domnule secretar de stat, vă adresez următoarele întrebări:

  • Are, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri şi respectiv Direcţia pentru Turism în momentul de față, o strategie clară, bine articulată și bine țintită, pentru a revigora turismul românesc și pentru a încuraja mai ales turismul intern, astfel încât pierderile înregistrate în lunile de inactivitate să fie suportabile?
  • Are ministerul condus de dumneavoastră o evaluare a activității și în special a sustenabilității firmelor din domeniul HORECA după măsurile de relaxare de la 1 iunie, care, printre altele, au permis deschiderea teraselor?
  • Ar reuși să reziste din punct de vedere financiar aceste companii, mai ales cele care nu activează în centrele orașelor, dacă măsura cu deschiderea parțială, doar la nivel de terase, s-ar păstra toată luna iunie, dacă situația epidemiologică o va impune? Ce alte măsuri concrete de ajutor le puteți oferi? Germania, ca exemplu, a impus o reducere temporară, pentru 6 luni, a TVA. Are guvernul în vedere acordarea unor facilități fiscale pentru acest domeniu și după încetarea stării de alertă?
  • Aveți o evidență a numărului total de firme din domeniul HORECA activând în regiunea Moldovei? Câte dintre acestea nu și-au mai reluat activitatea după 1 iunie, câte dintre ele, procentual și defalcat pe județe, au declarat faliment?
  • De mai mulţi ani, pentru actanții din turism nu există posibilitatea de a primi finanțări din fonduri europene dedicate acestui domeniu. Ţinând cont de dificultăţile financiare cu care se confruntă acum firmele din turism vor exista posibilităţi de accesare a fondurilor europene? Aveți în vedere crearea unui mecanism de finanțări exclusiv pentru această ramură economică?

Am solicitat un răspuns scris și îl voi face public de îndată ce îmi va fi comunicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *