fotografie © radiocraiova.ro

EDIT: În răspunsul oferit de Ministerul Transporturilor, este specificat faptul că legislația cu privire la pregătirea persoanelor care urmează să susțină examenul pentru obținerea permisului auto a fost gândită astfel încât să ofere o pregătire etapizată a cursanților. Fără ca actualele problemele să fie abordate în mod direct, existența acestora pare să rezulte întocmai din această etapizare a procesului de pregătire care are ca scop „sedimentarea cunoștințelor cursanților”. Mai multe detalii puteți găsi în răspunsul complet semnat de ministrul Felix Stroe, disponibil la link-ul următor.


În multe orașe din Moldova, dar în mod special în municipiul Iași, există probleme serioase legate de examinarea practică a absolvenților de școli de șoferi. La ora actuală, în Iași, programările pentru obținerea permisului auto la examenul practic au ajuns să se facă la distanță de patru și chiar cinci luni de zile de la data promovării examenului teoretic. Principala cauză a acestei situații este numărul mic de polițiști examinatori. Astfel, în prezent, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din județul Iași are doar 10 examinatori care trebuie să acopere un județ întreg, respectiv examenele practice pentru obținerea permisului auto atât în municipiul reședință de județ, cât și în municipiul Pașcani.

Această stare de fapt influențează negativ atât rata de promovare a absolvenților școlilor de șoferi, cât și modul în care instructorii auto şi cursanţii ajung să-și organizeze cursurile practice. Astfel, în afara celor 15 cursuri practice obligatorii înainte de susținerea examenului teoretic, cursanții sunt nevoiți să plătească bani în plus pentru ore de conducere pe care să le parcurgă cu câteva zile înainte de examenul practic.
În aceste condiții, ar trebui găsite urgent soluții pentru scurtarea timpului de așteptare de la promovarea probei teoretice și până la data la care poate fi programată proba practică. O posibilitate, pe care am supus-o atenției ministrului, ar fi împărțirea parcurgerii celor 15 cursuri practice obligatorii în două etape distincte: una care să se deruleze înaintea probei teoretice și care să cuprindă 10 cursuri, iar cealaltă etapă să se deruleze înainte de proba practică și să cuprindă restul de cinci cursuri.

O altă soluție ar consta în selectarea și atestarea ca examinatori pentru examenul practic de obținere a permisului de conducere a unora dintre instructorii auto cu rezultate bune, sub aspectul promovării examenelor de către cursanții pe care i-au instruit. Tind să cred că ar putea fi o soluție viabilă, în condițiile în care există deficit de personal în rândul polițiștilor examinatori și un număr tot mai mare de solicitări privind obținerea permisului de conducere.

În speranța identificării unor modalități concrete de rezolvare a acestei situații, l-am rugat pe ministru să îmi comunice soluțiile găsite și în ce măsură pot fi implementate, astfel încât să nu afecteze activitatea curentă a Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor şi să se ajungă la o creştere a ratei de promovabilitate a celor care doresc obţinerea permisului de conducere, fără o scădere a rigorii examinării.

Am solicitat răspunsul în scris și vă voi prezenta conținutul acestuia atunci când voi primi un răspuns.

Share this article with:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poţi să foloseşti următoarele tag-uri şi atribute:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>