Încep prin a vă spune un lucru care probabil a ajuns și la dumneavoastră, la cabinet, în ultima perioadă: în universitățile din toată țara s-a lucrat 24/24 pentru a se identifica modalități de finalizare a studiilor, de recuperare a orelor, de a rezolva restanțele pentru acestea și de a găsi un mecanism pentru o admitere on-line, aşa cum se preconizează pentru vara următoare. Încep cu asta pentru a-mi arăta surprinderea față de cum ades călcata în picioare autonomie universitară, atunci când vine vorba de finanțare sau de implicarea în procesul decizional la nivel național, a devenit acum pretext pentru și sinonim cu „să se descurce fiecare cum poate și știe mai bine”.

Iar universitățile au făcut asta, doamnă ministru, dar se pare că există un element de blocaj. După ce s-a lucrat în ședințe maraton pentru identificarea procedurilor de susținere on-line a activității didactice și de examinare, mai ales în ceea ce privește susținerea examenelor de licență și a disertațiilor, ne-am lovit tocmai de modificările propuse de ministerul condus de dumneavoastră. În „Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență/diplomelor și disertație”, aflată în vigoare din 2016 și actualizată pe 9 aprilie anul acesta, la articolul 13, alineatul 3 prim, se precizează următoarele: „Prin derogare de la alin. (3), pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgență, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calității actului didactic și cu asumarea răspunderii publice, probele menționate la alin. (1) pentru examenul de licență/diplomă se pot desfășura și on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiția ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată”.

Prin urmare, examenele de licență/diplomă pot fi susținute on-line doar pe perioada stării de urgență, însă aceasta, cel mai probabil, urmează să se încheie la data de 15 mai, cu mult înainte momentul susținerii licențelor la marea majoritate a universităților din țară. Astfel, ne întoarcem la prevederile alineatului 3, de la același articol, care, practic, obligă studenții și profesorii din comisii să se afle în aceeași sală la susținerea examenului. Sper că aceasta este fie o scăpare sau o întârziere a punerii în acord a cadrului legislativ cu situaţia actuală a învăţământului superior, dat fiind faptul că modificările la această metodologie au fost realizate pe 9 aprilie. Și sper că luați în calcul o modificare de urgență a acestor articole, pentru ca munca universităților de a realiza cadrul pentru susținerea tuturor acestor examene să nu fi fost în van.

Sigur, ar exista  o șansă de a rezolva aceste lucruri, dacă președintele României ar promulga proiectul de lege dezbătut și votat în Parlament, care specifică faptul că, pe perioada anului în curs, examenele și proiectele pentru finalizarea cursurilor pot fi susținute on-line, indiferent de existența sau nu a stării de urgență. Dar cum președintele Iohannis nu va accepta propuneri care „vin din partea PSD”, mă tem că decizia va rămâne în continuare la dumneavoastră și la Guvernul Orban.

Cum există în continuare o serie de neclarități cu privire la activitatea din universități în perioada următoare, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

1. Ce măsuri veți lua pentru a rectifica situația prezentată anterior și când vor intra acestea în vigoare, în aşa fel încât universităţile să poată susţine examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie on-line?

2. Vă rog să clarificaţi, fiindcă avem doar declarația președintelui: pot veni studenții din anii terminali la universități să susțină, în condiții de siguranță, examenele de finalizare a studiilor sau prezentările de licență? Sunt instituții din țară care au luat această decizie, iar UMF-urile, spre exemplu, vor da examenul de admitere scris. Pentru acest lucru este nevoie de un amplu proces de organizare, de aceea vă solicit un răspuns acum, înainte ca sute de oameni să înceapă să muncească la proceduri care vor fi abandonate cu câteva zile înainte, dacă Guvernul va lua, din scurt, o altă decizie.

3. Există vreo prevedere sau vreo recomandare cu privire la campusurile universităților? Fiindcă în țară există universități care au anunțat că vor să lase studenții din anii terminali să se recazeze în campus, pentru a se pregăti pentru examenele din finalizare a studiilor.

Am solicitat un răspuns scris și îl voi face public de îndată ce îmi va fi comunicat.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *