EDIT: Ministerul Educației, prin răspunsul semnat de ministru Monica Cristina Anisie, a refuzat să răspundă la întrebarea adresată și a explicat doar cadrul legislativ prin care s-a luat decizia închiderii institutului. Practic, aceasta a menționat în răspuns că s-au luat măsuri de înființare, organizare și reorganizare a ministerelor și structurilor din subordinea Guvernului „pentru consolidarea unui aparat de lucru eficient și motivat”. Răspunsul complet îl găsiți la linkul următor.


Institutul de Științe ale Educației (ISE), reînființat în anul 1990, ca măsură reparatorie pentru dizolvarea Institutului de Cercetări Pedagogice și Psihologice din 1982, de către regimul comunist a fost, până anul acesta, unicul institut public de cercetare în domeniul educației din România.

Pe 6 noiembrie 2019 am aflat cu toții, specialiști în Educație, profesori, cercetători, că acest institut a dispărut în mod inexplicabil. De fapt, actualul guvern a luat decizia de a-l comasa cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, rezultând, în urma acestei reorganizări, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Vorbim însă de două entități care, din punctul de vedere al obiectivelor, al profilului instituțional și de pregătire profesională sunt complet diferite. În plus, ISE era implicat în derularea unor proiecte de anvergură, la nivel de sistem: evaluarea internațională PISA, rețeaua eTwinning (cu peste 7000 de școli implicate), EUROSTUDENT, rețeaua EUROGUIDANCE, proiectul CRED, Raportul privind Starea Sistemului de Învățământ. Iar măsură de a-l desființa, prin comasare, poate avea ca efect imediat sistarea tuturor acestor proiecte așa de importante. Şi mediul academic şi-a arătat îngrijorarea în privinţa desfiinţării ISE, într-o recentă rezoluţie adoptată de Consorțiul „Universitaria” solicitându-se Ministerului Educaţiei şi Cercetării „asigurarea unui cadru instituțional în măsură să nu pună în pericol statutul de instituție de cercetare autonomă pentru această entitate”.

În aceste condiții, am rugat-o pe doamna ministru, să răspundă concret la următoarele întrebări:

  1. Pe ce temeiuri s-a bazat decizia de comasare a celor două entități? A fost evaluată în vreun fel activitatea ISE înainte de a se lua această decizie? Dacă da, care au fost concluziile în ceea ce privește performanța?
  2. În ce cadru instituțional și pe ce linii de finanțare va funcționa, de acum înainte, cercetarea în Educație?

Am solicitat un răspuns scris și îl voi publica de îndată ce îmi va fi comunicat.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *