EDIT: Într-un răspuns formulat de Ministerul Afacerilor Interne se precizează că se are în vedere reducerea deficitului de personal din mediul rural, semnalat și în întrebarea de față, prin încadrarea promoțiilor de absolvenți de absolvenți ai instituțiilor proprii de învățământ – Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Totodată, se specifică faptul că în mediul rural sunt adoptate modele speciale de patrulare: sunt patrule inter-comunitare între 2-3 comune, fie formate la nivelul secției de poliție rurală, situație în care patrula acționează în toate comunele din raza de competență a secției rurale, fie patrule mixte, organizate prin cooptarea structurilor de jandarmi ori poliție locală, acolo unde există o astfel de structură. MAI a oferit și o serie de cifre concrete cu privire la situația pe județul Iași: în mediul urban gradul de ocupare al posturilor este în procent de 88%, iar în mediul rural de aproximativ 79%. La 112 au fost 6.873 de apeluri în luna martie a anului curent, iar în luna aprilie au fost 7.012. Comparativ, în 2019 au fost 6.531 și în aprilie 6.542. Pentru cazurile de violență domestică, în luna martie polițiștii ieșeni au intervenit în 176 de cazuri, iar în aprilie la 191, nefiind o statistică echivalentă în 2019 pentru a compara cifrele. Mai multe detalii puteți citi în răspunsul publicat pe pagina Senatului României.


Am înțeles pe deplin necesitatea mobilizării integrale a personalului Ministerului Afacerilor Interne pe perioada pandemiei și am văzut cu ochii mei activitatea continuă, în special în starea de urgență, care sunt convins că a contribuit la rândul ei la limitarea răspândirii virusului în comunitate. Am văzut și discuțiile legate de abuzurile semnalate în aplicarea legii, dar înțeleg că v-ați luat angajamentul să verificați fiecare astfel de caz.

Vreau să vă aduc însă la cunoștință o problemă majoră din județul Iași, din zona rurală, care sunt convins că se regăsește și în alte sate din România. Primarii din judeţul Iași au semnalat faptul că nu mai există forțe de ordine în sate care să rezolve problemele curente, de la chestiuni minore, la probleme grave, cauzate de jafuri, conflicte fizice, inclusiv cele privind violența domestică.

Aceștia spun că de la începutul pandemiei, polițiștii din localitățile lor, care erau oricum foarte puțini ca număr, au fost incluși în patrule mixte, care au răspuns la apelurile 112 în toată regiunea, iar aceste dislocări de personal au dus la o creștere a criminalității în satele din județul Iași. Nu avem, din păcate, și cifre exacte privind aceste lucruri, dar primarii se plâng că numărul victimelor diferitelor infracțiuni a crescut în comunele lor.

De altfel, problema asigurării unei prezente polițienești suficient de crescută în mediul rural din România nu este o chestiune care să se fi declanșat în pandemie, în mod evident: personalul este puțin, sesizările sunt multe. Dincolo de respectul în scădere pe care-l au polițiștii în comunitate, se pune și problema salarizării acestora, ca şi cea a dotării, pentru care nu e nevoie de ample analize ca să remarcăm că adesea este sumară și depășită, chiar și în mediul urban, darămite în cel rural.

Vă amintesc doar un exemplu concret, asupra căruia mai multe organizații non-guvernamentale insistă de câteva săptămâni: instituirea măsurilor de izolare la domiciliu a dus și la creșterea numărului de cazuri de violență domestică, iar în zona rurală situația se păstrează într-o nebuloasă, fiindcă încă există temerea raportării unor astfel de cazuri de către femeile abuzate.

De aceea, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți la o serie de întrebări:

  • Ce măsuri ați luat pentru a crește siguranța cetățenilor în mediul rural?
  • Aveți măsuri concrete luate în ultima perioadă pentru a crește numărul de polițiști în zonele rurale, după încetarea stării de urgență, pentru a rezolva solicitările în creștere primite de la populație?
  • Vă rog să îmi oferiți două situații pentru județul Iași: numărul total de polițiști care activează, defalcat pe zona rurală și cea urbană, și numărul necesar de polițiști. Care este, practic, diferența de cadre de care aveți nevoie pentru a avea toate posturile ocupate în mod optim? Mai mult, vă rog să îmi oferiți și numărul total de apeluri la 112 primite în județul Iași în lunile martie și aprilie, defalcat, pe tipul solicitărilor (dar cu o mențiune individuală pentru violența domestică), dar și o situație similară pentru lunile martie și aprilie la nivelul anului 2019.
  • Ce măsuri intenționați să luați pentru înnoirea parcului auto al Poliției Române, implicit a mașinilor de Poliție care ajung la posturile din mediul rural, având în vedere că, după unele estimări, a fost depășită deja limita de un deceniu de când cele mai multe dintre mașini ar fi trebuit casate?

Am solicitat un răspuns scris și îl voi face public de îndată ce îl voi primi.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *