În interiorul sistemului sanitar au existat, în anii din urmă, multiple situații de cazuri în care, pentru concursurile de ocupare a posturilor din spitale au planat suspiciuni de incorectitudine. Am primit și la cabinetul senatorial din Iași sesizări legate de faptul că aceste concursuri ar trebui organizate mai riguros, aplicând criterii clare legate de evaluarea concurenților și care să genereze un sistem concurențial sănătos.

Declarațiile pe care dumneavoastră le-ați făcut cu privire la concursurile de angajare în spitale, sunt, așadar, cum nu se poate mai nimerite, venind în întâmpinarea acestei probleme reale și care se tot rostogolește de ani de zile.

Ați afirmat că, pentru a se elimina orice suspiciune, pentru a fi promovată meritocrația și pentru transparentizare, concursurile de ocupare a posturilor se vor da sub egida Direcțiilor de Sănătate Publică, centralizat, și ar urma să includă „o probă scrisă, cu subiecte tip grilă extrase din până la 2.000 de variante, precum și o probă orală înregistrată”.

Concursurile vor fi organizate trimestrial, în opt centre regionale, așa cum are loc și rezidențiatul. Centrele regionale vor fi orașe precum Iași, Craiova sau Timișoara.

Având în vedere acest context, pentru a lămuri și mai bine lucrurile, am rugat-o pe doamna ministru să răspundă la următoarele întrebări:

  1. În ce va consta, mai detaliat, noua metodologie de desfășurarea a concursului de ocupare a posturilor din spitale?
  2. Ce termen avansați pentru organizarea primelor concursuri regionale?
  3. Ce tipuri de posturi vor fi luate în calcul pentru a fi ocupate printr-un concurs de acest gen?
  4. Pentru medicii care sunt cadre didactice și care primesc post ȋn spitale prin integrare clinică se are ȋn vedere vreun examen pentru ocuparea acestor posturi? Vor putea participa la ocuparea acestor posturi și medicii care nu sunt cadre didactice?

Am solicitat un răspuns scris și îl voi face public de îndată ce îmi va fi oferit.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>