Tuberculoza (TB) este o maladie care a reprezentat în ultimii ani o problemă pentru România. Astfel, în ţara noastră se înregistrează 25,2% dintre cazurile de TB din Uniunea Europeană (UE) şi ocupăm primul loc în UE privind incidența globală a TB, de la aderare (în 2007) şi până în prezent. Anual, în România se diagnostichează în jur de 13.500 cazuri de TB, iar mortalitatea pe an este 4,5 la suta de mii de locuitori, ceea ce înseamnă că între 900 şi 1.000 de oameni mor anual din această cauză. De exemplu, în anul 2017 au fost 14.000 cazuri noi de TB şi 927 decese, cu cele mai multe decese înregistrate în regiunea de Nord-Est a României (181 decese). Putem compara aceste cifre cu situaţia actuală determinată de îmbolnăvirile de COVID-19 şi ne putem da seama că tuberculoza nu este nicidecum de neglijat.

Importanţa tratării acestei maladii a fost recunoscută pe plan legislativ, odată cu adoptarea Legii 302 din 2018. Conform acesteia, „tuberculoza este o boală transmisibilă cu impact major asupra sănătății publice în România, iar controlul acesteia constituie un obiectiv strategic de interes național”. Potrivit prevederilor legale, pe perioada tratamentului medical, pacientul cu tuberculoză are dreptul la servicii pentru aderența la tratament și de suport psihosocial, iar tratamentul medicamentos al pacientului cu tuberculoză se administrează sub directă observație. Oare mai este aşa în prezent?

Din păcate, în aceste luni, activitatea din spitalele de pneumoftiziologie a fost afectată serios, prin transformarea în spitale suport pentru COVID-19. Și-au încetat activitatea secţii din cadrul spitalelor, precum cele care se ocupau de copii, cele care tratau bolnavii cu forme grave de TB, bolnavii pauperi. Echipamentele de protecţie, ca de exemplu măştile FFP3, necesare în secţiile cu bolnavi cu TB, nu au mai fost distribuite, fiind transmise doar către secţiile cu bolnavi COVID–19. Iar unele medicamente lipsesc din farmacii (de exemplu etionamida, medicament important în tratamentul celor mai grave forme de TB, cea cu rezistenţă MDR/XDR).

De asemenea, nu se mai pot face anchete epidemiologice, nu se supraveghează tratamentele (domnul dr. Victor Costache, în perioada în care a fost ministru, a trimis o adresă prin care se cerea ca bolnavii de TB să primească medicamentele pe 2-3 luni).

Astfel, nu se mai poate vorbi de măsuri de prevenţie şi profilaxie, care să ducă la scăderea incidenţei tuberculozei sub 5 la suta de mii de locuitori în 2035 (deziderat stabilit de Guvernul României şi OMS), deoarece cele întâmplate în ultimele luni ne-au întors în urmă cu 20 de ani. În acest context, vă rog, domnule ministru, să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Există vreo perspectivă ca spitalele de pneumoftiziologie să fie lăsate să se ocupe doar de TB, care este o boală infectocontagioasă, cu consecinţe la fel de grave precum COVID-19? Dacă nu, v-aţi gândit să luaţi alte măsuri, astfel încât activitatea de depistare, diagnosticare, tratare şi supraveghere a cazurilor de TB, ca şi măsurile ce privesc profilaxia, să se desfăşoare în condiţii normale?

2. Cum şi când veţi rezolva problema tuberculostaticelor, care lipsesc din farmacii?

3. Deoarece bolnavii de TB au simptome similare cu bolnavii de COVID-19, are în vedere ministerul dotarea spitalelor de pneumoftiziologie cu aparatura pentru testarea infecţiei coronavirus şi cu computer tomografe?

4. Deoarece în prezent nu se pot face anchete epidemiologice din cauza condiţiilor pandemiei de coronavirus, aveţi în vedere (şi de când) reluarea programului de depistare a TB în comunităţi cu ajutorul caravanelor de screening? Aceste caravane dispun atât de aparatură radiologică, dar şi de teste rapide pentru COVID-19, iar întrebarea este justificată mai ales pentru regiunea de Nord-Est a ţării, unde sunt cele mai multe cazuri de COVID-19 şi cele mai multe cazuri de TB din România.

Am solicitat răspuns scris și îl voi face public de îndată ce îmi va fi comunicat.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *