BCU @credit Andrei Cucu

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, fotografia ©Andrei Cucu

 

Aș putea spune că sunt o ilustrare a sloganului PSD – „Îndrăznește să crezi în România” – pentru campania electorală din toamna lui 2016. Sunt intrat recent în politică; cu două luni înainte de începerea campaniei eram complet în afara fenomenului. Propunerea de a candida mi-a făcut-o președintele organizației PSD Iași, care m-a cunoscut în calitatea de președinte al Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), participând la diferite manifestări ale universității noastre, ocazii cu care ne-am întâlnit și m-a auzit vorbind despre problemele educației, despre acțiuni și soluții înaintate în universitatea noastră. Mi-a propus să candidez pentru un loc în Senat, de pe prima poziție, invitație onorantă.

A existat o ezitare înainte să accept pentru că, în mod evident, intrarea în politică implică și niște riscuri. Aici ajung însă la legătura cu sloganul electoral al PSD: am acceptat invitația pentru că am îndrăznit să cred în România. Am îndrăznit să cred că se poate face în România politică la modul pozitiv, o politică care să aibă drept scop binele comunității, binele țării. M-au încurajat în acest sens și colegii. Cumva s-a repetat un șablon de-a lungul carierei mele. Eu sunt o persoană mai degrabă retrasă, nu sunt un foarte bun orator, nu am urmărit niciodată funcții, însă, în ciuda acestor lucruri, am avut responsabilități, am fost în funcții de conducere. Mai întâi ca șef de catedră, apoi ca director de departament, președinte de comisie în Senatul TUIASI și, din 2016, președinte al Senatului Universității Tehnice.

Niciodată nu m-am autopropus, de fiecare dată numele meu a fost înaintat de către colegi și, la fel ca în momentul în care a trebuit să iau decizia de a candida pentru un loc în Parlamentul României, am avut unele ezitări. Tot colegii au fost cei care, de fiecare dată, m-au determinat să accept, spunându-mi că sunt o persoană echilibrată, care nu creează conflicte, o persoană care știe să apere, cu obiectivitate, interesele comunității pe care o reprezintă. Aceeași colegi mi-au spus că am o încăpățânare în a susține cauzele la care am aderat.

Activez de 35 de ani în domeniul învățământului superior, am experiență în IT (fiind absolvent al facultăților de Electrotehnică și Matematică, specializarea Informatică), predau cursuri de Informatică şi Robotică, am experiență în managementul învățământului, în partea legislativă ca președinte de Senat, în evaluarea calității învățământului superior, activând ca membru permanent al comisiei de Științe Inginerești a Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS). De aceea am acceptat să intru în politică – cu gândul că această experiență din domeniul educațional, cât și competența și perseverența, le-aș putea fructifica în Senat, dar la un alt nivel, cu un alt impact.

Am îndrăznit să fac acest pas și să cred în România într-un context politic greu, dur, în care oamenii nu mai au încredere în politicieni. O știam dinainte și am văzut-o și în timpul campaniei electorale, când am mers în satele din jurul Iașului sau când am discutat cu oamenii de pe străzile capitalei Moldovei. Intru în politică pe această parte a educației și am în minte clar scopurile pe care m-am angajat în fața alegătorilor că le voi susține în Senat și că voi urmări îndeplinirea lor: creșterea calității învățământului, o sporire a finanțării pentru învăţământ, sprijinirea tinerilor pentru accesul la educație, pentru a face o carieră profesională în România și corelarea educației cu nevoile societății și cu cerințele pieței.

Sunt un politician atipic, am încă metehne din afara politicii. Cred ca orice om de bună credință, indiferent de crez sau de culoare politică, trebuie să susțină creșterea finanțării educației, creșterea finanțării în sănătate, dezvoltarea infrastructurii, a autostrăzii Iași – Târgu Mureș, a Spitalului Regional Iași – obiective care sunt clar necesare pentru Iași. Ori, nu-mi imaginez că vreun politician, indiferent de partid, poate veni și spune că asemenea obiective nu trebuie realizate.

Vreau să cred că în Parlament sunt acei oameni pentru care se vor putea aplica vorbele lui Nicolae Titulescu care a spus, într-un moment de cumpănă pentru țară, că „partidul meu se numește România”. Suntem într-un moment în care trebuie să lucrăm cu onestitate și chibzuință pentru interesele țării, în primul rând, și abia apoi pentru interese personale sau orgolii regionale. Trebuie ca oamenii care au ajuns în Parlament să își respecte promisiunile, să nu-i mai dezamăgească pe alegători. Doar printr-o asemenea schimbare, o reducere a distanței dintre clasa politică și societate, putem spera la un progres pentru România.

O zi foarte importantă pentru mine, din campania electorală care s-a încheiat, a fost cea în care am mers împreună cu echipa PSD de dimineață de la ora 09.00, până seara spre ora 20.00, în sate din jurul Iașului. Imaginile, întâmplările, discuțiile cu oamenii simpli, din sate precum Grozești sau Ciortești, îmi vor rămâne în minte. S-a întâmplat să fiu invitat cu o seară înaintate la un post de televiziune unde am fost întrebat ce va face PSD pentru copii săraci. Sigur, am dat un răspuns despre importanța accesului la educație, despre școlile profesionale, liceele tehnologice și alte măsuri, de altfel corect și importante. Dar un răspuns încă mai consistent aș fi fost capabil să dau după vizita mea în acele localități aflate la o distanță nu mai mare de câțiva zeci de kilometri de Iași. Frigul din încăperile în care am explicat programul PSD, alternanța dintre porțiunile de drum cu asfalt bun (ceea ce arată că se poate) și noroiul și gropile din alte zone, contrastul dintre înfrigurarea, îmbrăcămintea necăjită și ochii mari deschiși, speranța cu care ne priveau oamenii din acele sate, m-au impresionat.

Scopul oricărei guvernări în România trebuie să pornească de la educație. Dacă oamenii pe care i-am văzut vor avea mijloacele să-și țină copiii la școală, apoi să-i trimită la liceu sau chiar la facultate, atunci lucruri se vor schimba în bine. În afară de drumuri, apă, canalizare, autostradă sau alte elemente de infrastructură, Moldova va progresa doar dacă nivelul de educație se va ridica – dacă acei tineri ținuți cu mari sacrificii de părinți în școală vor putea să-și construiască o carieră în România.