Cineva din exterior, care ar fi participat la dezbaterile din Parlament din actuala legislatură, care ar analiza ceea ce apare zi de zi în mass-media, cred că ar fi frapat de înclinarea pe care o are societatea românească în a se apleca asupra domeniului „justiție”. Chiar dacă sunt de acord că avem de-a face cu un subiect important, eu am să continuu să afirm că proporția nu este cea corectă şi felul în care domenii precum Educația, Cercetarea, Sănătatea par să fie trecute în plan secund nu este normal.

În această idee, şi considerând cazul domeniului Educației, apar în prezent multe discuții privind o nouă Lege a Educației Naționale. Este contextul în care vine şi declarația mea de astăzi, cu câteva remarci privind învăţământul preuniversitar. Dincolo de nevoile de angajabilitate ale tinerilor din această țară, de reformarea învățământului profesional, de schimbările în privinţa bacalaureatului, cred că trebuie să ne concentrăm și pe un aspect care poate părea mai puţin important la prima vedere: primele niveluri de educație, educația timpurie, învățământul preșcolar şi antepreşcolar. Cred că unele aspecte deficitare pentru formarea tinerilor, inclusiv analfabetismul funcțional, de acolo trebuie să începem să le combatem.

Trebuie să învățăm să ne adaptăm la nevoile actuale ale copiilor, născuți integral într-o lume a tehnologiei și a interactivității instantanee, iar pentru asta avem nevoie de cadre didactice extrem de bine pregătite, care să poată face față noilor cerințe, de sedii bine dotate și care să permită cultivarea creativității copiilor. E momentul să renunțăm la tradiționalul învățământ prin repetiție, memorare și reproducere, și să introducem un sistem cooperativ în învăţământ, în care educatorii și profesorii să fie parteneri în procesul de educație, iar asta chiar de la primele forme ale învățământului. Nu trebuie să judecăm prea aspru vechiul sistem; la momentul lui a fost responsabil de elita intelectuală de astăzi a țării, a cărei existență și valoare, indiferent de culoarea politică, nu putem să o negăm. Doar că nu a reușit să țină pasul cu dezvoltarea din țările vestice, în primul rând din cauza înapoierii aduse de comunism, dar și din cauza lipsei de viziune a celor care ne-au condus destinele.

În momentul de față, trebuie să integrăm acest învățământ participativ în sistemul nostru și avem nevoie de un șoc: nu mai este suficient să vorbim despre planuri şi idei. Trebuie să finalizăm modernizarea spațiilor de învățământ, inclusiv a celor din sate, să avem o reală susținere și încurajare a profesorilor talentați, a tinerilor care doresc să intre în sistem, să meargă inclusiv în zonele rurale. Măsurile deja întreprinse de actuala guvernare, ca şi unele recent anunțate de Ministerul Educației Naționale, sunt semnificative. Menționez doar proiectul Reforma Educației Timpurii în România (PRET), cofinanțat de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, care vizează construirea și dotarea cu mobilier a 380 de grădinițe, până la finalul anului.

Şi pentru că am atins acest subiect, al grădinițelor şi dotărilor acestora, vreau să remarc şi unele aspecte negative legate de învăţământul preșcolar şi antepreşcolar, care încă se manifestă şi care nu trebuie trecute cu vederea. La începutul fiecărui nou an școlar, presa sesizează situații în care părinții sunt informați de către educatoare că, pentru buna desfășurare a activității la clasă, este nevoie de anumite materiale didactice (hârtie xerox, acuarele, creioane colorate, plastilină, jucării). Însă, de cele mai multe ori, sugestiile nu se opresc la această categorie de materiale, ci ajung și la materiale igienico-sanitare și la strângere de fonduri pentru schimbarea dulăpioarelor, pătuțurilor sau saltelelor, perdelelor, meselor și scaunelor. Iar asta se întâmplă la fiecare generație. De fapt, situația descrisă mai sus se înscrie într-un cerc vicios: conducerea grădinițelor nu-i poate obliga pe părinți să suporte aceste cheltuieli, dar contextul îi obligă să le suporte, pentru a le asigura copiilor confort și baza didactică necesară.

Practica uzuală este ca părinții să se constituie în comitete, în cadrul cărora propun sumele ce trebuie strânse și destinația lor. Unii au chiar propuneri „extravagante” pentru ceea ce înseamnă nevoile unui copil. Nu toți părinții au, însă, o situație materială care să le permită aceste cheltuieli, fapt care duce la frustrări în rândul părinților și la o potențială discriminare în rândul copiilor.

Astfel apar, firesc, o serie de întrebări: Ce se întâmplă cu aceste dotări, după ce copiii din respectiva grupă părăsesc grădinița? Se transformă unitatea într-un depozit de mobilier și jucării pentru copii? Cât de justificate sunt aceste dotări pe care părinții le suportă din banii proprii? Cum putem regla, din punct de vedere legislativ, aceste situații?

Sunt convins că problema semnalată poate fi gestionată mai bine. Alocarea unui buget satisfăcător pentru dotări (atât de la nivelul ministerului, cât şi al autorităților locale), gestionarea eficientă și responsabilă a fondurilor, conform nevoilor reale, poate duce la un echilibru. De asemenea, introducerea, în noua Lege a Educației, a unor prevederi clare, privind modul în care părinții pot să susțină doar anumite materiale necesare în activitatea didactică şi în anumite condiții, ar putea ajuta la stoparea acestui fenomen.

În concluzie, stimați colegi, sper ca declarația mea de astăzi este doar un început al discuțiilor privind noua Lege a Educației. Indiferent dacă suntem la putere sau în opoziție, vă invit să ne concentrăm în anul acesta pe structurarea acestei legi. Am discutat cu colegii din mediul educaţional, cu mai mulți colegi din PSD, profesori din mediul preuniversitar și universitar, și cred că avem cu toții idei bune, care pot fi implementate după o dezbatere reală.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>