Am parcurs cu atenție rapoartele întocmite de Ministerul Educației Naționale privind starea învățământului românesc superior din ultimii doi ani. Aceste documente au ajuns în Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Senat și cred că nu greșesc dacă spun că reprezintă surse de referință în perspectiva pregătirii noii Legi a Educației. Monitorizarea stării învățământului românesc este astăzi la fel de importantă ca măsurile pe care le luăm în domeniul Educației, pentru că acest tip de sondare a realităților din sistemul educațional ne poate ajuta să luăm decizii mai bune pentru a pune în acord oferta universitară cu cerințele societății. Este de subliniat ca un element pozitiv, faptul că, în conformitate cu legea recent adoptată de Parlament, L398/2018, Ministerul Educației Naționale dă publicității şi prezintă Parlamentului anual, până la data de 31 decembrie, câte un raport privind starea învățământului preuniversitar, respectiv starea învățământului superior, în care sunt prezentate inclusiv direcțiile şi prioritățile de dezvoltare a învățământului. Astfel, acest act normativ elimină posibilitatea unor întârzieri pentru aceste rapoarte, ceea ce este în beneficiul procesului de urmărire a calității învățământului.

Aș remarca, în cele ce urmează, câteva aspecte de interes pe care le-am desprins din cele două documente menționate anterior (raportul pentru anul universitar 2016 – 2017 şi respectiv 2017 – 2018).

Din datele statistice prezentate, rezultă că în anul universitar 2016 – 2017 mai mult de jumătate dintre studenţii înscriși la programele de licență (57,1%) au studiat în domeniile Afaceri, Administrație şi Drept. Chiar dacă aceste specializări sunt importante, o corelare mai bună cu cerințele de pe piaţa muncii este necesară. Din acest punct de vedere, aşa cum au enunțat reprezentanții universităților (a se vedea luările de poziție din Consiliul Național al Rectorilor), este necesar un studiu obiectiv al cererii de pe piaţa muncii din România şi o adaptare corespunzătoare a numărului de locuri în universități. A existat o încercare, în acest sens, la ultima admitere, dar, pe de o parte cifrele alocate nu s-au putut baza pe date certe, obiective, iar pe de altă parte există o inerție a sistemului de învăţământ superior: o scădere a numărului de locuri la unele specializări este greu acceptată, se dorește păstrarea unui status-quo conform istoricului repartizării locurilor, chiar dacă acest istoric nu mai corespunde realității.

Am remarcat, de asemenea, în aceste rapoarte, numărul extrem de mic de persoane înscrise la studii postdoctorale. Acest indicator are implicații directe privind potențialul de cercetare al universităților și trebuie găsite măsuri de creștere a atractivității. De exemplu, au fost ani cu un număr semnificativ de candidați înscriși la studii postdoctorale, atunci când acestea au putut fi finanțate şi prin proiecte europene.

Un alt aspect asupra căruia ar trebui să intervenim cu politici de susținere este rata constant scăzută a studenților din grupele de vârstă de peste 24 de ani. Această situație trebuie corelată şi cu faptul că există scăderi consistente ale indicatorului referitor la învățarea pe tot parcursul vieții în România – 1,2%, față de media UE – 10,8%. Să nu uităm, de asemenea, şi faptul că România este departe de ținta proiectată pentru 2020, de 15%. Cifrele, care nu sunt foarte îmbucurătoare, ne arată că sunt necesare măsuri care să încurajeze continuarea studiilor şi recalificarea, iar programele propuse de actuala guvernare – programul „Investește în tine”, programul gROwth, sunt semnificative din acest punct de vedere.

Nu în ultimul rând, m-aș referi la raportul număr de studenţi/cadre didactice; acesta se situează în rapoartele menţionate în jurul valorii de 15. Ar părea satisfăcător. În realitate raportul este influențat de scăderea numărului de studenţi, ceea ce nu este un aspect pozitiv. Numărul de studenţi din România este mai mic decât în celelalte ţări ale Uniunii Europene, iar cei cu studii superioare au cea mai mare șansă la angajare, conform datelor prezentate în rapoartele Ministerului Educației Naționale. Nu putem omite, iarăși, nici faptul că în universități, în momentul de față, există un număr mic de cadre didactice tinere. Rezultă că trebuie găsite mecanismele potrivite pentru a crește numărul de studenţi (chiar dacă factorul demografic nu ne ajută), odată cu atragerea de noi cadre didactice în învățământul superior.

În concluzie, un raport privind starea învățământului este un document foarte util, ce poate conduce către concluzii şi măsuri care să corecteze minusurile sistemului de educație.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>