Cazul profesoarei înjunghiată în fața cancelariei, într-o școală din Ploiești, la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, a readus în atenția noastră, a tuturor, problema securității în școli. Cazul nu este însă unul singular. La sfârșitul lunii martie 2018, un fapt similar s-a petrecut în comuna Oșești, din județul Vaslui, unde un tânăr înarmat cu un cuţit a intrat în școala din localitate, „a ameninţat o elevă, pe mama acesteia şi pe o profesoară şi a rănit minora cu cuţitul în zona mâinilor”, conform Agerpres.

Multe cazuri asemănătoare au fost prezentate, de altfel, în ultimul an, în presă. Au fost situații în care fie elevii, fie profesorii au fost agresați în incinta școlilor, incidentele generând panică atât în rândul elevilor, al cadrelor didactice, cât și al părinților.

Obligativitatea asigurării serviciilor de securitate în unitățile de învățământ este prevăzută în mai multe acte normative în vigoare, însă în cele mai multe dintre școli acestea pur și simplu nu există.  În Articolul 105 (2) din Legea Educației Naţionale este prevăzut faptul că „finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru cheltuieli pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru personalul angajat, preşcolari şi elevi“. De asemenea, obligaţia legală ca primăriile să asigure serviciul de pază al şcolilor este cuprinsă şi în Legea 35/2007, a Siguranţei în şcoli, dar și în Legea 333/2003, Legea Pazei, care prevede că fiecare autoritate publică este obligată să asigure paza clădirilor pe care le are în subordine.

În multe cazuri, autoritățile locale invocă faptul că nu își permit să aloce cheltuieli distincte sau că nu au sume suficiente pentru contracte cu servicii specializate de pază sau pentru implementarea de sisteme de monitorizare video. Se ajunge astfel la ignorarea legii. Situația de fapt poate conduce, însă, la incidente extrem de grave, pentru că este pusă în joc, în fiecare școală, atât siguranța a sute de copii, cât și a colectivului de cadre didactice.

De aceea, consider că trebuie găsite resurse bugetare concrete pentru siguranța în școli și formulate prevederi legislative foarte clare cu privire la măsurile care trebuie respectate pentru a evita incedente precum cele menţionate. Cred că, înainte de orice, trebuie să avem sentimentul deplinei securități în școală, ca să putem face apoi și următorii pași în reformarea sistemului de Educație.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *