Rezultatele testelor Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor – PISA, pentru anul 2018, publicate recent, au produs multă neliniște și multe discuții. S-au făcut diferite comentarii legate de această situaţie. Pe de o parte, membrii corpului profesoral și academic și-au exprimat îngrijorarea față de scorul obținut de elevii români, pe de altă parte, ministrul Educației a șocat opinia publică prin declarațiile pe care le-a făcut vizavi de aceste rezultate. Într-o primă fază a spus că punctajul nu este unul relevant, apoi, atacată public, doamna ministru a declarat că va schimba regulile la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să memoreze comentarii, ci să primească subiecte care dezvoltă gândirea.

Ca profesor, sunt de părere că astfel de măsuri, luate în etape finale de evaluare din dezvoltarea unui elev, nu vor ajuta prea mult. Altfel spus, măsurile de acest tip nu trebuie luate la vârful piramidei de formare a elevilor, ci la baza ei, în funcţie de rezultatele la testele din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. În urma unor evaluări riguroase la aceste nivele, se poate interveni din timp cu acţiuni care să-i ajute pe elevi să gândească mai mult și să memoreze mai puțin. Fără a avea pretenţia că reuşesc o enumerare completă, aş enunţa câteva dintre cauzele care au determinat un asemenea rezultat:

-carenţele în pregătirea cadrelor didactice, cu explicaţii multiple; este vorba despre calitatea absolvenţilor pe care îi furnizează universităţile, existând un adevărat cerc vicios. Pe de o parte, calitatea celor care intră în universităţi, pentru a se pregăti în vederea unei cariere didactice, este tot mai precară. Elevii care fac performanţă nu se îndreaptă spre o facultate de fizică sau geografie (exemplele sunt doar cu rol ilustrativ), ci spre alte meserii care stau mult mai bine din punctul de vedere al perspectivei financiare: medic, jurist, chiar inginer. Având o calitate slabă la intrare, universităţile nu au cum să producă o schimbare consistentă, atâta timp cât finanţarea mediului universitar încă depinde în mod esenţial de numărul de studenţi. Pentru a fi mai explicit, nu există exigenţa necesară, deoarece în cazul în care o facultate ar avea un examen de admitere riguros şi nu ar manifesta îngăduinţă în promovarea studenţilor, ar însemna să se îndrepte spre dispariţie (acest fenomen nu exista înainte de 1989, când finanţarea universităţilor se făcea după numărul de posturi). Apoi, să nu uităm de felul în care mecanismele ce ar putea contribui la o mai bună pregătire a profesorilor (masteratul didactic, mentoratul) sunt doar discutate, fără a-şi găsi o materializare clară, şi asta de câţiva ani buni;

  • actul de predare şi calitatea manualelor sunt aspecte discutate în mod repetat, dar un progres real nu s-a produs încă. În Parlament s-au analizat diferite variante legislative (un număr restrâns de manuale, o rigoare mai mare în verificarea acestora), dar, sub influenţa unor controverse în mare parte politizate, o creştere a calităţii acestor instrumente de bază ale învăţării nu s-a produs. De asemenea, elevii români încă învață separat pentru fiecare disciplină, nu sunt obişnuiţi să facă legături între acestea și nu sunt provocați să rezolve probleme utilizând cunoștințe de la mai multe discipline, ci doar să aplice nişte şabloane memorate pentru cele câteva tipuri de probleme care ştiu că vor apărea la evaluare. Așa că lipsa obişnuinței cu evaluări precum testele PISA poate fi invocată pentru rezultatele de la noi, comparativ cu ce se întâmplă în alte țări. Iar mediul universitar nu este decuplat de aceste aspecte negative. Sunt frecvente cazurile în care profesorii nu reuşesc să-i facă pe studenţi să înţeleagă care este aplicabilitatea practică a elementelor teoretice predate. Un coleg de la universitatea în care activez îmi relata că la examen foloseşte o problemă aproape similară cu un exemplu găsit la testele PISA şi, fără exagerare, nu are cele mai bune rezultate. Aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, intervine şi o lipsă de motivare. Mulţi dintre copiii şi tinerii noştri ştiu că la facultate se intră uşor, ştiu că oricum o termină, nu sunt consiliaţi (centrarea învăţământului pe elev sau student e mai mult o formă fără fond) şi ajung să profeseze în locuri de muncă din afara domeniului şcolii sau facultăţii urmate.
  • aş mai adăuga şi o lipsă de implicare a familiei în procesul educaţional, părinţii, în criză de timp sau departe de copiii lor (fiind plecaţi din ţară), urmărind prea puţin atent evoluţia acestora. Chiar dacă sunt şi profesori de excepție, care pot ţine locul părinţilor, nu acesta este cazul general şi acea „şcoală a părinţilor” despre care se vorbeşte ar trebui şi materializată.

În fine, la modul obiectiv, trebuie să recunosc că şi din punct de vedere legislativ nu s-a făcut tot ce trebuia. Am avut multe discuţii, abordări – „România educată”, „Educaţia încotro”, „Educaţia ne uneşte” – dar, dacă rămânem la stadiul de discuţii incipiente şi nu concretizăm, prin legislație, schimbările de care are nevoie învăţământul, nu vom îmbunătăţi situaţia. Aşa cum m-am exprimat şi într-o recentă întâlnire cu sindicatele şi reprezentanţi ai elevilor organizată de Comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Senatului, am senzaţia că mereu facem doar primul pas, parcurgem doar cursul introductiv, iar apoi ne oprim. Discuțiile incipiente și măsurile superficiale nu vor face decât să adâncească o criză a sistemului din care va fi tot mai greu să ieșim. Sper ca rezultatele de la testele PISA să fie într-adevăr un semnal de alarmă, orgoliile să fie lăsate deoparte, iar toţi actorii mediului educaţional să contribuie în mod onest, punând elevul, studentul în prim plan, la găsirea soluţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului românesc.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *