După cazul Caracal, un alt caz a zguduit societatea românească în această vară. Mă refer, desigur, la drama petrecută la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca (judeţul Buzău), unde, pe 18 august, un pacient în vârstă de 38 de ani, intrat în sevraj etilic, a ucis șase colegi de salon și a rănit grav alți șase.

Deși, la prima vedere, ar părea un caz izolat, această dramă aduce în atenția noastră, a tuturor, o problemă de sistem – o necesară reformare a sistemului de psihiatrie din România. Ne place sau nu, oricât s-a vorbit despre reforma în Sănătate în ultimul deceniu, pe locurile prioritare de discuție Psihiatria nu s-a aflat niciodată. A fost o formă tacită de trecere în plan secund a unui segment al Medicinei care a încremenit, la nivel de infrastructură spitalicească, dotări și măsuri de siguranță, la nivelul anilor ´60-´70 ai secolului trecut. Multe dintre spitalele mari de psihiatrie din țară își desfășoară activitatea în clădiri foarte vechi, unele de patrimoniu, în spații care nu mai pot fi adaptate condițiilor și standardelor impuse de medicina modernă. Iar din acest punct de vedere, cazul Institutului „Socola” din Iași, oraș din care vin, este unul grăitor – spitalul funcționează în sistem pavilionar, clădirile datând din 1889. În lipsa unei scheme de personal satisfăcătoare, acest sistem îngreunează activitatea de securizare a clădirilor și de asigurare a asistenței medicale. Și „Socola” nu este un caz singular în țară.

De asemenea, probleme se înregistrează şi în Spitalele de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță, unități medicale în care ajung bolnavi cu suferințe psihice grave, aflați sub incidența măsurilor penale. În aceste unități spitalicești, personalul insuficient se află în permanent pericol, mai ales că măsurile de securitate nu sunt adesea suficiente. De pildă, potrivit unor informaţii apărute în presă, la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri (jud. Iași) sunt situaţii în care trei sau patru angajați trebuie să aibă în grijă, într-o tură, 70 de bolnavi cu afecţiuni psihice grave. Așa stând lucrurile, angajații mărturisesc că se consideră „fericiți” dacă pleacă seara, acasă, numai cu o palmă primită de la un pacient. E o remarcă plină de amărăciune, dar reală, căci adesea lucrurile pot degenera, viața pacienților și a angajaților fiind sub spectrul pericolului.

Am insistat asupra acestui exemplu, pentru a sublinia necesitatea modificării legislației privind medicina psihiatrică, în sensul sporirii măsurilor de securitate și a flexibilizării schemelor de personal, în așa fel încât să acopere mai bine nevoile sistemului. Sunt, desigur, și alte probleme stringente în psihiatrie, unele de ordin strict medical, pe care specialiștii le cunosc mai bine și care vor trebui rezolvate. Însă, cred că şi noi, Parlamentul, avem datoria de a legifera în regim de urgență mai ales în ceea ce privește securitatea acestor spitale, pentru a asigura măsuri ferme de siguranță atât pentru bolnavi, cât și pentru cei care îi îngrijesc.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>