În mediul universitar, poate mai mult decât oricând, au reînceput discuțiile cu privire la ocuparea unei poziții cât mai ridicate în clasamentele internaționale. Reiau astăzi și eu o temă mai veche, dar de actualitate, ce poate ajuta la un astfel de demers, mai ales în condițiile în care discutăm din ce în ce mai mult de noua Lege a Educației. Să aruncăm o privire la aceste clasamente internaționale, fie că sunt topuri care analizează 100, 300 sau 500 de universități. Ce remarcăm în primul rând? Un amplu caracter comprehensiv al instituțiilor de învățământ superior clasate în topurile respective. Deși există și multe universități specializate, în special cele tehnice, majoritatea celor din clasamentele recunoscute la nivel mondial și aflate pe primele poziții au în componența lor atât specializări tehnice, cât și umaniste.

În Iași, toate cele cinci universități de astăzi au îmbrăcat cândva, într-o formă mult mai redusă ca dimensiuni individuale, aceeași haină, cea a Universității din Iași. Dacă luăm în considerare prestigiul fiecăreia în parte, dar și patrimoniul fizic și cel intelectual, o unificare a celor cinci instituții de învățământ superior ar crea un potențial imens pentru a accede în orice clasament adus în discuție. E relevant acest context din două puncte de vedere: în primul rând, discuția despre comasare sau unificare a universităților nu este una neîntâlnită. Încă de la Legea Educaţiei Naţionale din 2011 au fost încercări, unele chiar forțate, de a se impune un astfel de criteriu. Vă aduceți aminte că exista, într-o primă formă a legii, un articol care impunea comasarea tuturor universităților aflate la o anumită distanță (200 de kilometri, dacă nu mă înșel) una de cealaltă. Problema a fost impusă radical atunci, dar respinsă sistematic de universități și îmblânzită poate prea tare în versiunea finală a legii: se promite o creștere a finanțării pentru conglomeratele universitare, dar fără cifre concrete.

Un al doilea punct de vedere îl reprezintă, și aș vrea să cred că este chiar exemplu la nivel național, situația Iașului universitar. Universitățile conlucrează la un nivel care-l depășește cu mult pe cel colegial, regional sau pur diplomatic.

Deși unele fricțiuni există, în mod inevitabil, la Iași s-au făcut pași de cooperare. De câțiva ani există un eveniment (desfăşurat şi anul acesta, recent) care aduce laolaltă toți absolvenții de licență într-un marș pe străzile principale ale orașului, finalizat cu discursuri din partea reprezentanților tuturor universităților. În mandatele trecute ale rectorilor din Iași, au existat unele ședințe comune ale Consiliilor de Administrație de la câteva dintre universitățile ieșene. Anul trecut, pentru prima dată, a avut loc și o deschidere comună a anului universitar, organizată la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Cred că noua legislație în domeniul învățământului superior nu ar trebui să ignore această variantă, a universităților unificate. Problema este că în astfel de instituții vor fi mereu orgolii și interese. Cum reușești să stimulezi o comunitate academică să reducă numărul de rectori de la cinci, la unul? De prorectori de la 25-30, la 6? Trebuie găsită o organigramă care să asigure o formă de tranziție și care să impună apoi alegeri într-un format standardizat. Dar trebuie găsit, în primul rând, mecanismul din spatele intenției și dorinței oamenilor de a face asta. Trebuie încurajată, prin măsuri legislative, dorința universităților de a se unifica.

Dincolo de beneficiile pe plan local, care spun că o astfel de instituție ar atrage studenți dintr-un bazin și mai mare, de cele la nivel național, apar, în special, avantaje la nivel internațional. E ca și cum ai aprinde un bec pe piața academică mondială – o astfel de măsură sigur nu va fi trecută cu vederea. Mai departe, însă, trebuie stimulat și financiar un astfel de efort. Universitatea care va rezulta din această comasare trebuie să fie finanțată suplimentar, preferențial, de la bugetul de stat. Și apoi să fie premiată, cu fiecare context disponibil, excelența în cercetare.

O astfel de universitate ar mai atrage, totodată, și tinerii cercetători care pleacă în acest exod nesfârșit al creierelor românești. Aceștia ar putea avea locuri de muncă într-o universitate ce se poate asemăna, măcar ca întindere și ca spectru al activității, cu celelalte instituţii de învăţământ superior majore din Estul Europei și, de ce nu, și din Vest.

În concluzie, o asemenea abordare este una dintre puținele șanse pe care le avem în momentul de față pentru a grăbi un proces de creştere a vizibilităţii și de a sprijini resursa umană de foarte bună calitate pe care o avem în universitățile din România, dar care este limitată de capacitatea financiară redusă și de resursele limitate ale instituțiilor de învățământ superior, în comparație cu celelalte din Europa.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>