Cercetarea științifică din România a fost cu adevărat cenușăreasa bugetelor țării, în ultimii 30 de ani. Din 2016, cea mai mare parte din bugetul alocat pentru cercetare a trebuit să meargă către co-finanțarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale României: construirea celui mai puternic laser din lume, la Măgurele. În prezent, odată cu diminuarea cheltuielilor pentru obiectivul menţionat, unele dintre domeniile de cercetare fundamentală, dar și aplicată, ar putea fi finanțate suplimentar. Mă îngrijorează, însă, faptul că actualul Guvern nu arată că ar înțelege asta. Dincolo de orice declarație politicianistă, sunt îngrijorat de acest aspect, în urma ieșirilor publice ale doamnei ministru Monica Anisie, încă de la preluarea portofoliului.

Primul semnal de alarmă l-a tras însuși premierul Ludovic Orban, în momentul în care, prezentând scheletul noului Guvern, a anunțat că Cercetarea nu mai există ca minister de sine stătător. În prezent, dacă accesăm site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, nu găsim nicio legătură spre partea de cercetare; să sperăm că este o omisiune temporară.

De asemenea, la momentul prezentării în fața comisiilor reunite ale Parlamentului, doamna Monica Anisie a fost întrebată de acest subiect; chiar eu am avut o asemenea intervenţie, dar subiectul „cercetare” a fost mai degrabă evitat în răspunsurile formulate. De altfel, în discursul său public, ministrul a evitat declarațiile concrete privind învățământul superior și cercetarea; desigur, pe de o parte explicabil prin faptul că provine din preuniversitar și va trebui să-și aducă în preajmă consilieri și secretari de stat competenți pentru învățământul superior şi pentru cercetare. Însă, chiar și în interviurile pe care le-a oferit, actualul ministru a dat serioase motive de îngrijorare. Invitată la o emisiune, Monica Anisie nici nu a menționat cuvântul „cercetare”, atunci când s-a adus în discuție problema creșterii bugetului ministerului până la 6% din PIB, propunerea colegului dumneaei, ministrul Florin Cîțu. Dincolo de faptul că a spus că scopul mandatului său este de a crește bugetul învățământului preuniversitar, un scop de altfel lăudabil, nu a vorbit deloc despre carențele de finanțare din cercetare. Ba chiar a spus, citez: „Hai să spunem că astăzi ni se dau cei 6% din PIB. Astăzi! Dar eu, pe construcția pe care o am acum, cu cei 6% nu am ce să fac”.

Cum să nu aveți ce face, doamna ministru, cu banii? Cred că ați fi singurul ministru care a gestionat cercetarea, în ultimii 30 de ani, care este pus în situația de a avea un buget confortabil și de a nu ști ce să facă cu banii. Pe 19 noiembrie, de Ziua Cercetătorului, ne-ați explicat, într-o declarație, cât de mult vă preocupă pe dumneavoastră și pe actualul Guvern cercetarea științifică, cerându-le cercetătorilor să mențină și să crească „productivitatea științifică și competitivitatea la nivel european”. Păi, iertați-mă, doamna ministru, dar cum facem asta, dacă nu prin finanțare?

O să argumentați că, în orice caz, cele mai importante – în ceea ce privește finanțarea cercetării – sunt fondurile europene. Aici, iată, ne vom pune de acord. Dar cum obținem fondurile respective, dincolo de sumele mari necesare pentru co-finanțare pentru proiectele majore, pe care universitățile și institutele de cercetare nu le pot susține singure? Investind în resursa umană și în infrastructura de cercetare.

Nu știți ce să faceți cu 6% pentru Educație şi Cercetare? Vărsați diferența, surplusul, în conturile cercetării și faceți câțiva pași ce pot fi aplicați și de un guvern interimar: realizați o competiție națională de proiecte, la care să poată aplica cercetători cu vârsta de până în 35 de ani, individual sau în echipe. Asigurați finanțări sustenabile pentru proiectele respective, cu posibilitatea ca acelea cu adevărat performante să primească o prelungire a finanțării, dincolo de perioada contractată, dacă productivitatea științifică (rezultate palpabile sau articole publicate în reviste cu factor mare de impact) este mai mare decât cea la care s-au angajat inițial cercetătorii. Asigurați locuri de muncă bine plătite pentru cercetători, la universitățile și institutele de cercetare din țară; deblocați posturile, încurajați concursurile, gândiți-vă la un sistem de premiere prin finanțarea acelor institute care reușesc să angajeze cât mai mulți tineri pe perioadă nedeterminată. Și am un exemplu de bune practici – cel mai productiv institut de cercetare științifică din țară se află la Iași: este vorba de Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”. Cercetătorii de aici, de o viziune rar întâlnită în spațiul românesc, angajează, de mai bine de 10 ani, pe salarii ca în Vest, tinerii cercetători care vor să vină să muncească acasă.

Doamna ministru, nu toate universitățile și institutele din țara noastră au know-how-ul de la „Petru Poni”, să poată asimila într-un astfel de ritm fonduri europene, drept dovadă că încă suntem codașii Europei la atragerea acestor finanțări. Dar știți ce puteți face pe termen scurt, dacă veți avea acei 6%? Dezvoltați, la nivel național, un organism cu oameni bine plătiți, care să analizeze propunerile de proiecte ale universităților și institutelor de cercetare din țară și să-i ajute să scrie proiectele respective și să identifice liniile de finanțare cu șanse de reușită. Pentru că, în momentul actual, cea mai mare problemă în atragerea finanțărilor nu e doar disponibilitatea, ci faptul că cercetătorii români, cu precădere cei din universități, trebuie să-și împartă timpul între cursuri, activitatea de cercetare și scrierea de proiecte, care, în Vest, este un job în sine. Încurajați-i la nivel local, regional, să facă asta, organizați instruiri cu specialiști, centre regionale de scriere de proiecte, oportunități de transfer tehnologic etc.

Soluții există, dar vă rugăm mult, doamna ministru, nu veniți în fața noastră și a cercetătorilor din România să ne spuneți că nu ați ști ce să faceți cu banii, dacă s-ar mări bugetul la minister până la 6% din PIB.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *