Așa cum arătam într-o declarație anterioară, anul acesta este necesar ca toate forțele politice din cele două camere ale Parlamentului să-și canalizeze interesul spre conturarea noii Legi a Educației. O lege mult așteptată, o lege considerată de cei din învățământ ca fiind vitală în acest moment. Realizarea unei legi bune, complete, e o miză uriașă. De aceea, demersul trebuie să fie coerent, astfel încât să nu mai ratăm șansa unor generații la o educație adaptată cererii pieței de muncă, nevoilor societății și capacităților de învățare a copiilor educați în era digitală. De asemenea, ca aspect pragmatic, actuala Lege a Educației Naționale a devenit extrem de greu de utilizat – este o lege care are peste 350 de articole, a ajuns la peste 150 de pagini, iar urmărirea şi folosirea conținutului sunt dificile, atât timp cât unele articole au fost modificate în mod repetat, prin acte normative succesive.

Am vorbit, în declarația mai sus-pomenită, despre educația timpurie, despre învățământul ante şi preșcolar, căruia, ca primă treaptă, trebuie să i se acorde atenția cuvenită. Însă un alt prag important este cel al gimnaziului, etapă decisivă de formare a competențelor elevilor. Pentru că, să nu uităm, există discipline cu care unii dintre ei nu se mai întâlnesc apoi, la liceu, și care trebuie să fie sedimentate în această perioadă. Spre exemplu, multe categorii de elevi (cu excepția celor care urmează licee de filologie sau pedagogice) rămân cu gramatica limbii române învățată în gimnaziu. De acele cunoștințe se vor folosi toată viața.

Enumăr câteva probleme pe care noua lege ar trebui să le clarifice în ceea ce privește, în general, învăţământul preuniversitar: salarizarea şi pregătirea profesorilor, implementarea noilor programe școlare şi numărul de ore, modalitățile de evaluare a elevilor, manualele școlare, monitorizarea şi controlul în școli.

Chiar dacă nu am să le epuizez, voi sublinia câteva aspecte pe care le consider importante. Gimnaziile se confruntă cu destule probleme în privința pregătirii profesorilor. Noile programe reprezintă, desigur, un pas înainte. Însă reforma curriculară trebuie să meargă în tandem cu formarea profesională a dascălilor și să nu existe decalaje uriașe, de acest tip, care duc la ineficiență în actul educațional. În acest sens, Ministerul Educației Naționale şi Institutul de Științe ale Educației au anunțat, încă din 2017, un amplu proiect de formare a profesorilor de gimnaziu, numit „Curriculum relevant, Educație deschisă pentru toți – CRED”. De asemenea, trebuie să recunoaștem că motivarea profesorilor este de luat în considerare împreună cu pregătirea şi monitorizarea activității lor.

Bugetul alocat anul acesta Ministerului Educației Naționale va permite realizarea creșterilor salariale propuse pentru 2019, conform programului de guvernare, şi realizarea plății diferențelor salariale. Măsurile respective trebuie să fie însoțite de o evaluare, corectă, eficientă a cadrelor didactice.  Noua lege ar trebui să vină cu clarificări şi cu o reducere a birocrației. De exemplu, acordarea gradației de merit presupune un efort birocratic prea mare. În plus, în opinia mea, atunci când se apreciază performanțele unui profesor nu trebuie să se aibă în vedere doar rezultatele unor vârfuri dintr-o clasă, ci mai degrabă nivelul mediu al clasei. A recompensa un profesor care are într-o clasă unul, doi elevi participanți sau premianți la olimpiadele școlare, în timp ce nivelul celorlalți este foarte scăzut, mi se pare o variantă criticabilă. Aici trebuie stabilit mai clar rolul inspectoratelor școlare, al conducerii școlilor; un model de referință poate fi evaluarea profesorilor universitari, care se realizează ținând seama de o multitudine de aspecte, inclusiv feedback-ul din partea studenților. Pentru că am vorbit de evaluare, noua lege trebuie să precizeze şi ajusteze şi activitatea ARACIP, pentru a o face mai eficientă.

De asemenea, e nevoie, așa cum apreciază specialiștii în științe ale educației, de o reformă și în privința modalității de evaluare a elevilor. Aceasta ar trebui făcută pe competențe transversale, potrivit noilor programe, ceea ce înseamnă ca disciplinele școlare să interfereze mai mult, să putem vorbi de interdisciplinaritate în mod real.

Este obligatoriu ca noua Lege a Educației, în forma ce urmează să fie elaborată, să clarifice situația manualelor elevilor. Am avut în ultimii ani posibilitatea de a vedea ambele sisteme implementate, atât cel al aşa-zisului manual unic (de fapt este vorba de unul până la trei manuale de bază), realizat de o editură, cât și sistemul prin care se scoate la licitație dreptul de a edita manuale. Ambele sisteme au plusurile și minusurile lor, dar este important ca în noua lege să reușim să identificăm cu exactitate o formulă unitară și, mai ales, mecanismul prin care manualele să ajungă din prima zi pe băncile școlilor. Apreciez „Legea manualului școlar” – L21/2019, a cărui co-iniţiator sunt şi care a fost adoptată recent în Senat, ca primă cameră sesizată, cât şi declarațiile doamnei ministru Ecaterina Andronescu; atât legea, cât şi Ministerul Educației Naționale au urmărit, în primul rând, aspectul calității manualelor. Dacă criteriile înscrise în noua lege vor fi strict respectate (conținut științific corect şi adecvat, corespondență cu programa analitică şi criteriile pedagogice, concept editorial adecvat), iar comisiile de evaluare a manualelor îşi vor face riguros datoria, atunci greșelile semnalate în ultimii ani trebuie să dispară.

În concluzie, Educația trebuie să fie o prioritate nu doar teoretic, iar dezbaterea la care sper ca declarațiile mele să contribuie, trebuie să continue şi să se finalizeze cu un act normativ apreciat de mediul educaţional.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>