La sfârșitul lunii martie, doamna ministru Ecaterina Andronescu a prezentat public o strategie de reformare a sistemului de educație publică din Românie, ce propune atât o viziune globală asupra învățământului ca ansamblu, asupra principiilor pe care se fundamentează, dar și direcții concrete de implementare a acestei viziuni, în funcție de particularitățile fiecărei etape de învățământ în parte. Fără a epuiza subiectul, exprim acum câteva opinii. O remarcă esenţială este aceea că domeniul despre care discutăm este unul esenţial pentru dezvoltarea, pentru viitorul României. De asemenea, trebuie să ţinem seama că sistemul de educaţie este unul caracterizat printr-o inerţie deosebită, în care schimbările sunt adesea greu acceptate. Soluţia va fi aceea a unei consultări ample a specialiştilor, astfel ca măsurile să fie bine fundamentate, înţelese şi acceptate.

Strategia prezentată de doamna ministru, intitulată „Educație ne unește; viziune asupra viitorului educaţiei în România” constituie un punct de plecare în continuarea dezbaterilor privitoare la noua lege a Educației. Așa cum știți, am susținut deja, în mai multe rânduri, aici, în fața dumneavoastră, declarații politice prin care am atras atenția asupra unor aspecte care s-au dovedit nefuncționale în sistemul actual de învățământ și care trebuie corectate prin noua lege. Viziunea pe care ministrul Educației ne-o propune transformă școala, ca instituție, într-un instrument de aglutinare a comunității. Aflată „în serviciul copilului, al familiei, al comunității și al societății”, școala poate și trebuie să sprijine familia, să organizeze activități extracurriculare pentru întreaga familie, încurajând sudarea unor legături puternice între profesori, părinți și copii, dar și învățarea pe tot parcursul vieții.

Dintre principiile pe care aș dori să le subliniez ca fiind de neomis într-un viitor proiect de lege a Educației, am reținut accentul pus pe autonomia profesională a dascălilor, iar în ceea ce-i privește pe elevi, pe alfabetizarea funcțională, pe construirea unor repere valorice și culturale, pe dezvoltarea personală și pe învățarea continuă, dar și pe filiere de studiu adaptate capacităților diverselor categorii de elevi, cu posibilitatea alegerii flexibile a traseului educaţional. Astfel, pentru absolvenţi se pot maximiza șansele de acces (imediat) pe piața muncii, indiferent de nivel.

De asemenea, apreciez ca foarte util modelul propus referitor la organizarea spațiilor de învățare. Toate ar trebui să beneficieze de un grad mai înalt de flexibilitate, în acord cu noile metode de predare-învățare, așa încât sălile de clasă să poată deveni „un spațiu deschis și ușor transformabil, modular”.

Strategia vizează întreg sistemul de educație și toate treptele de formare. Însă punctul nodal al sistemului îl constituie, desigur, înainte de toate, formarea profesională a viitorilor dascăli. Am să mă opresc, în acest sens, asupra paragrafului referitor la constituirea Centrelor de Formare Pedagogică, „asimilate universităților, la nivel de masterat, pe baza unor programe speciale avizate la nivel de Minister”. Propunerea se poate dovedi pragmatică, în sensul unui randament mai bun în formarea viitorilor profesori. Pentru că ar însemna să poată înlocui actualele module psiho-pedagogice, pe care studenții le urmează în programul de licență, și să atragă numai acei absolvenți care-și doresc să urmeze o carieră în învățământ. Din acest punct de vedere, dar și din perspectiva posibilității de a aprofunda mai bine, în acest fel, materiile din sfera psiho-pedagogiei, propunerea se poate dovedi viabilă și poate avea succes. Rămâne însă destul de vagă modalitatea de a accesa aceste forme de masterat. În modelul propus de minister „accesul în centrele de formare pedagogică este condiționat de demonstrarea aptitudinilor pentru vocația de profesor”. Însă, în condițiile în care în ciclul de licență nu vor mai exista acele module psiho-pedagogice, va fi mai dificil de evaluat ce aptitudini pentru vocația de profesor are un astfel de candidat. De asemenea, este important de remarcat că se insistă pe importanţa programelor de mentorat, acestea putând avea, într-adevăr, un rol important în formarea viitorului profesor.

Aşa cum am menţionat de la început, acestea sunt doar câteva aspecte ale documentului discutat. Trebuie să remarc şi faptul că rămân unele subiecte sensibile, precum modalitatea cea mai bună de finanţare a învăţământului, modul de organizare a bacalaureatului, o reorganizare pentru revigorarea programelor de masterat şi a studiilor doctorale, chestiuni care nu sunt în totalitate lămurite în viziunea prezentată; de altfel, probabil nici nu a existat scopul de a fixa toate coordonatele pentru viitorul educaţiei, ci doar de a continua acest proces care vizează înnoirea învăţământului românesc.

Share this article with:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>